Pâine cu maia . reţetă

Pâinea cu maia este mai acrişoară şi mai umedă decât cea cu care v-aţi obişnuit din comerţ. Este mult mai consistentă, mai bună la gust, mai sănătoasă şi se păstrează mai mult timp. Se pretează la orice fel de combinaţii de făinuri sau condimente şi nu iese aproape niciodată la fel, chiar dacă urmaţi reţeta identic. Este o pâine care dă dependenţă, odată ce aţi gustat din ea nu vă mai puteţi întoarce la pâinea comercială.

Reţeta generală de pâine cu maia
Se amestecă într-un bol 600 gr făină (albă 650 sau integrală), 360 gr apă plată, 150 gr maia, 12 gr sare (fără iod de preferinţă). Pentru orice alte cantităţi, folosiţi tabelul brutarului. Atenţie, făina neagră trage mai multă apă decât cea albă, aşa că dacă folosiţi făină integrală mai adăugaţi cel puţin 25-50 de grame de apă la aluat. După ce s-au omogenizat bine ingredientele, le lăsaţi o jumătate de oră să se odihnească, apoi împăturiţi aluatul în 4: ridicaţi o latură a aluatului şi o treceţi peste el, învârtiţi puţin bolul, apoi luaţi altă latură şi o ridicaţi să vină peste aluat, apoi iar învârtiţi bolul, şi tot aşa de vreo 6-8 ori. Repetaţi împăturirea din jumătate în jumătate de oră. Această fază de 2 ore şi jumătate se numeşte fermentarea aluatului şi împăturirile ajută la frământarea pasivă. În timpul acesta veţi observa cum  se modifică aluatul şi devine din ce în ce mai prietenos, mai elastic şi mai docil. După 2 ore jumătate scoateţi aluatul pe masa înfăinată şi daţi-i o formă (puteţi să vă uitaţi şi la celelalte filmuleţe 1-4 de la King Arthur, că merită). Acoperiţi bine forma cu aluatul, ca să nu se usuce, şi lăsaţi să se odihnească şi să crească încă 2 ore şi jumătate. Sau, ca variantă pentru programe de lucru foarte încărcate, puteţi să puneţi aluatul acoperit în formă, în frigider, şi să-l lăsaţi 8-10 ore, până când aveţi timp să-l coaceţi.
Înainte să-l coaceţi preîncălziţi cuptorul cu piatră cu tot la 250 de grade timp de 30 de minute dacă nu aveţi piatră, aveţi aici variante). Cu 10 minute înainte de a băga aluatul la cuptor puneţi şi o tavă mică cu apă fierbinte în cuptor, ca să facă aburi. Apoi crestaţi aluatul. Imediat după aceea băgaţi-l în cuptor şi după 5 minute scoteţi tava cu apă ca să eliminaţi aburii (care opresc aluatul din crescut, dacă sunt lăsaţi mai mult). Lăsaţi pâinea la cuptor 40-45 de minute în total. Dacă o coaceţi în formă, după 30 de minute scoateţi-o din cuptor, scoateţi-o din formă, şi puneţi-o la loc în cuptor. După 40 de minute întoarceţi-o cu fundul în sus şi bateţi în ea: dacă sună a gol şi coaja e frumos rumenită, e gata. O luaţi din cuptor, o înfăşuraţi bine într-un bumbac şi o lăsaţi să-şi revină o jumătate de oră. Apoi o puteţi expune spre admirare. După ce se răceşte complet, o puteţi şi mânca. Poftă bună şi felicitări!
DSC_01121

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s