Ciabatta

Peste tot pe unde apare e hit. Toţi cei care o gustă se îndrăgostesc instantaneu de ea. Toţi o vor, toţi o doresc, iar ea se termină în câteva clipe, lăsând pofticioşii frustraţi. „Mamă, dacă ar şti megaimajul ce faci tu aici …”, „Cum ziceai că ai făcut pâinica aia gustoasă? Să fac şi eu. Sau ne înveţi tu la alt atelier?”, „Auzi? Era o cojiţă galbenă azi pe masă, tare bună … unde e restul?”, „E făcută cu maia? Zău? Am crezut că ai terminat cu pâinea aia făcută în casă şi te-ai dat şi tu pe brazdă să cumperi de la Paul”, „Frate mamă, mai trebuie să faci ciabatta! Nu e de râs, e foarte serioasă treaba!”

E vorba de ciabatta binenţeles. Să vă dau reţeta, aşa cum o fac eu:

– 100 grame de maia integrală de grâu (poate fi şi albă, normal, dar eu albă n-am, folosesc numai de grâu şi secară, integrale amândouă)

– 500 grame făină 650 „7 spice”

– 350 grame apă plată

– 50 grame ulei de măsline extravirgin

– 8 grame de sare neiodată

– 50 grame măsline negre Iliada, tăiate mărunt

– un praf de legume uscate

Amestec ingredientele într-un bol, pe rând, în ordinea lor: făina cu sarea şi praful de legume, adaug apa şi maiaua, uleiul şi măslinele. Frământ bine compoziţia care e neobişnuit de moale şi totuşi deloc lipicioasă. După ce toate sunt bine încorporate, bag tot bolul într-o pungă şi las la fermentat la temperatura camerei. În continuare ştiu ce ar trebui să fac, dar recunosc, nu fac. Nu am timp. Ar trebui să împăturesc aluatul de mai multe ori în următoarele două ore maxim, dar eu nici măcar nu stau acasă orele astea. Aşa că îl las cuminte pe pervazul ferestrei, să se descurce singur. Când în sfârşit am timp de el, îl răstorn ca o  grămăjoară ovală pe blatul înfăinat super-bine şi îi dau formă aşa cum am învăţat la cursul de brutari.

Îl tai întâi pe lungime în două sau trei părţi, în funcţie de cât de mari vreau să fac pâinicile. Apoi tai fiecare lungime transversal. Cu mâinile înfăinate desprind bucăţile de pe blat şi le pun cu grijă, îmbunătăţind (dacă vreau) forma, pe tavă.

Apoi bag toată tava într-un sac mare de plastic şi o pun în frigider. Ne mai vedem peste 10 ore.

Peste acele 10 ore, încălzesc bine cuptorul şi fac aburi înăuntru cu vasul cu apă. Scot pâinicile din frigider şi le pun direct pe piatră, una câte una. După 5 minute scot aburii, scad temperatura de la maxim la 220 de grade şi le mai las 20 de minute. Nu împrăştie miros aşa puternic în casă, ca o pâine cu secară de exemplu, doar mirosul de ulei de măsline se simte.

După ce le scot din cuptor, le aşez în coş să-şi aştepte fanii. Doar una pleacă cu mine, cea mai mică şi mai diformă. E singura pâine pe care o mănânc caldă, în mare viteză şi pe şest, că altfel n-apuc.

Restul se transformă în bază pentru gem şi caşcaval …

sau sendvişuri pentru şcoală

Băiatul meu, crescut în cultura star wars, le-a zis vreo săptămână ciubacauri, că el aşa a înţeles că se numesc. Şi aşa le-a rămas numele.