Atelierul de cozonaci

A fost şi atelierul de cozonaci.

Am avut mari emoţii, mai ales pentru încadrarea în timp şi înghesuială, dar amândouă hopurile au trecut cu bine datorită participanţilor, oameni cu totul şi cu totul deosebiţi, cărora le mulţumesc acum din nou pentru seriozitatea cu care au tratat activitatea, pentru veselia cu care au îmbogăţit atmosfera, pentru pasiunea cu care au lucrat. A fost o onoare şi o plăcere.

Am reuşit împreună să facem în trei ore cele două aluaturi (de persoană) promise, unul cu maia dulce = drojdie, lapte, făină şi zahăr şi unul cu maia acră = sourdough. Pe cel cu drojdie l-am umplut cu stafide, zahăr şi scorţişoară, iar pe cel cu maia fiecare şi l-a umplut cu ce i-a plăcut mai mult: pastă de nucă sau mac. N-am avut cacao, spre disperarea Laviniei (mea culpa, am zis că dacă degustăm un cozonac cu cacao, n-o să mai vrem cacao pentru umplut).

Că tot am adus vorba de cozonacul mâncat la faţa locului şi care în câteva minute s-a topit de pe masă cu toate că era fierbinte de abia scos din cuptor: fiind cu maia, n-a căzut deloc greu la stomac, ceea ce a fost o demonstraţie neaşteptată şi binevenită a virtuţilor maialei.

Spre sfârşit a venit Liviu de la „Moara de cereale”, să ne povestească despre făina integrală măcinată la moara de apartament. Ne-a adus şi mostre de făină de grâu, alac şi secară şi spărtură de secară. Iar mie mi-a adus un nesperat şi mi-nu-nat cadou de Crăciun, o punguţă cu authentic San Francisco Sourdough culture! Mulţumesc Liviu!

Faţă de atelierele de pâine, ieri n-am prea avut timp de vorbă, s-a lucrat intensiv. Şi tot faţă de atelierele obişnuite, ieri am făcut curat 2 ore faţă de jumătatea de oră obişnuită (:  Dar a meritat fiecare minuţel pe care l-am petrecut împreună cozonăcind. A fost un atelier frumos şi aromat. Şi gustos. Şi reuşit. Voila!

13 gânduri despre &8222;Atelierul de cozonaci&8221;

  1. Multumesc foarte mult pentru darul de a face cozonaci🙂. Au iesit minunati, dar astept sa vad cum iese si cel cu Maia maine🙂.

  2. Multumesc si eu de invitatie, Corina, precum si invitatilor tai pentru atentia acordata. Sunt foarte curios de experienta ta cu maiaua „Sanfrancensis” si de-abia astept rezultate.

    • o, si eu de abia astept! dar ma tem sa n-o stric …😦

      mai vreau sa-ti multumesc si pentru pozele facute in timpul atelierului: in sfarsit am si eu niste imagini interesante! la celelalte ateliere eram si trainer, si gazda si fotograf … nu puteam decat sa iau planuri generale, murdara pe maini si in cea mai mare viteza (: asa ca-ti multumesc tare🙂

  3. Buna Corina,

    Sunt Carmen Oltean; vroiam sa-ti multumesc pentru atelierul de cozonaci de sambata. Mi-a placut foarte mult atmosfera si m-am simtit tare bine; cozonacii au iesit foarte bine (cel cu maia dulce) si bine (cel cu maia acra). Cel cu maia acra nu a crescut decat f putin dar la gust ne-a placut f mult. Cred ca am gresit cu temperatura si cu aburul.

    Multumesc mult,
    Carmen

    • Carmen, te astept asa cum am discutat, la atelierul de cozonaci, ca sa mai discutam despre temperaturi si aburi, ok? Si eu iti multumesc pentru prezenta ta placuta si de abia te astept din nou (:

  4. Coriii draga,

    MUltumesc tare mult pentru poze, pentru ziua frumoasa petrecuta impreuna, pentru ca m-am simtit ca in familie alaturi de tine si mai ales pentru prietenia ta.

    Vreau sa iti spun ca a iesit bun , bun cozonacul cu drojdie iar cozonacul cu maia a crescut frumos si l-am mancat cu prietenii in seara aceea.
    Sunt bucuroasa ca acum stiu si eu sa fac cozonaci si asta ti se datoreaza tie!!! Multumesc!

    Te imbratisez si eu si Mihai!
    PS: maiaua e in regula, o hranim asa cum am invatat…

  5. Buna, Corina,
    eu iti multumesc fff mult, chiar daca cu intarziere… au iesit foarte buni cozonacii, cel cu drojdie chiar mai bun, ca a avut mai putin zahar – n-am pus decat jumate din umplutura cu zahar😉 ca mie imi plac prajiturile mai putin dulci.

    Pana acum a facut Costin paine cu maiaua alba de la tine, nu cozonac, dar ma ocup si de ei.🙂

    Mi se pare mie sau maiaua de secara creste mult mai greu decat cea alba?

    Mersi si pentru poze! Sper sa mai ajung la atelierele tale.

    Cu drag,
    M.

    • Buna Miruna.
      Maiaua de secara functioneaza altfel decat cea alba: are inertie mai mare, deci creste mai greu si in acelasi timp scade mai greu dupa perioada de maxim (cand are suprafata ca o bolta). E mai robusta si in mod clar mult mai aromata.
      Iti urez spor la cozonaci si paini Miruna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s