Atelierul de cozonaci

A fost şi atelierul de cozonaci.

Am avut mari emoţii, mai ales pentru încadrarea în timp şi înghesuială, dar amândouă hopurile au trecut cu bine datorită participanţilor, oameni cu totul şi cu totul deosebiţi, cărora le mulţumesc acum din nou pentru seriozitatea cu care au tratat activitatea, pentru veselia cu care au îmbogăţit atmosfera, pentru pasiunea cu care au lucrat. A fost o onoare şi o plăcere.

Am reuşit împreună să facem în trei ore cele două aluaturi (de persoană) promise, unul cu maia dulce = drojdie, lapte, făină şi zahăr şi unul cu maia acră = sourdough. Pe cel cu drojdie l-am umplut cu stafide, zahăr şi scorţişoară, iar pe cel cu maia fiecare şi l-a umplut cu ce i-a plăcut mai mult: pastă de nucă sau mac. N-am avut cacao, spre disperarea Laviniei (mea culpa, am zis că dacă degustăm un cozonac cu cacao, n-o să mai vrem cacao pentru umplut).

Că tot am adus vorba de cozonacul mâncat la faţa locului şi care în câteva minute s-a topit de pe masă cu toate că era fierbinte de abia scos din cuptor: fiind cu maia, n-a căzut deloc greu la stomac, ceea ce a fost o demonstraţie neaşteptată şi binevenită a virtuţilor maialei.

Spre sfârşit a venit Liviu de la „Moara de cereale”, să ne povestească despre făina integrală măcinată la moara de apartament. Ne-a adus şi mostre de făină de grâu, alac şi secară şi spărtură de secară. Iar mie mi-a adus un nesperat şi mi-nu-nat cadou de Crăciun, o punguţă cu authentic San Francisco Sourdough culture! Mulţumesc Liviu!

Faţă de atelierele de pâine, ieri n-am prea avut timp de vorbă, s-a lucrat intensiv. Şi tot faţă de atelierele obişnuite, ieri am făcut curat 2 ore faţă de jumătatea de oră obişnuită (:  Dar a meritat fiecare minuţel pe care l-am petrecut împreună cozonăcind. A fost un atelier frumos şi aromat. Şi gustos. Şi reuşit. Voila!