Despre maiaua San Francisco

E ultima zi a anului, în câteva ore îmi vin musafirii, de câteva zile îmi tot vin musafirii, cuptorul n-a încetat decât noaptea să ardă, dar nu pot sfârși sau nu pot începe anul fără să vă povestesc puțin despre maiaua SF.

După cum știți, am primit-o cadou de la Liviu și am fost foarte emoționată. Acum sunt foarte fericită, fiindcă am reușit s-o activez fără probleme, deși, dacă eram fată deșteaptă, o ascultam pe fii-mea care mi-a zis prevăzătoare să păstrez o parte din ea așa, uscată, că o să fie tare folositoare când o veni apocalipsa și zombii or să ne gonească de pe la casele noastre. În fine.

Este mai dulce decât maiaua autohtonă! Miroase a cidru!

Astea sunt faptele, diferențele, noutățile și conluziile. Este mai dulce, vă vine a crede? Eu o tot verific de câteva săptămâni, poate mi se pare, poate iar mi se pare, dar nu: e mai dulce. Pâinea făcută cu ea e mai dulce și în mod neșteptat, mai fărâmicioasă. De ce oare, nu știu. Și miroase atât de frumos a cidru … Față de maiaua mea comună, de București, care miroase a oțet, asta își păstrează aroma de suc de mere și bragă, în fiecare zi, indiferent dacă o țin la frigider sau în bucătărie, pe masă.

Binențeles că nu renunț la maiaua mea, că e a mea, am crescut-o ca pe al patrulea copil, am îngrijit-o, m-am mândrit cu ea, m-am hrănit cu ea. Am acum 4 borcane cu maia, albă, neagră, de secară și SF. Cozonacii, noroc că am avut mulți de făcut acum, mai încolo nu știu ce-o să fac, deci cozonacii îi fac cu albă, pâinile cu amestec de neagră și secară, iar cu SF-ul fac pâini separate, să continui degustarea a la long.

maiale

Vroiam să vă spun toate astea în loc de La mulți ani și uite că am avut timp. N-am descărcat încă pozele cu ultimile produse, ca să afișez aici ceva și acum nici nu mai am timp, cuptorul țipă după mâncare, mă grăbesc.

Vă urez multe pâini minunate, multă sănătate și multe bucurii. Din toate cât mai multe!

La mulți ani!

7 gânduri despre &8222;Despre maiaua San Francisco&8221;

  1. Multumesc frumos tie, lui Liviu si Mariei pentru efortul pe care l-ati facut pentru a ajunge si la mine un borcanas cu aceasta maia si imi cer scuze pentru intarzierea raspunsului meu legat de aceasta.
    Ca sa va spun drept, pe mine nu prea m-a impresionat. Este putin mai dulce intr-adevar, dar in rest…
    Oricum, nimeni din casa n-a remarcat painea respectiva din nici un punct de vedere si, din lipsa de spatiu si din comoditate, in mod sigur ca aceasta maia se va alatura consoartei ei din borcanul mare, deja infratita cu alte maiele de vita nobila de peste mari si tari.
    Poate nu-s eu asa de rafinat sau nu stiu…voi o mai folositi ?

    • :)) foarte tare!
      pe mine m-au intrebat cursantii „dar ce e asa special cu maiaua asta?”, iar eu n-am gasit nimic altceva de raspuns decat „nimic, doar ca asta e moda la maia din sezonul asta”
      eu continui sa o pastrez separat, sa fac paine separat cu ea si sa o urmaresc, prin comparatie, in fiecare zi
      am o teorie de dovedit🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s