Elogiul pâinii – scrisoarea I

Azi o să fac pâine când mă întorc de afară, îmi zic eu liniştită, ştiind că de la 11 încolo o să fiu toată ziua acasă, deci o să am timp berechet. Dar la 11 şi un sfert, exact când să cântăresc maiaua, noroc că nu aveam încă mâinile pline de aluat, sună telefonul: acum, repede, e nevoie de tine, hai! Habar n-am câtă maia pun, vărs din borcanul de integrală şi cel de secară, câtă o fi. Amestec cu făina cântărită deja 600 de grame şi apă 6X6=36, deci 360 de grame, pun sarea, acopăr vasul, îl las pe masă. Mai trebuie să pregătesc cele două borcane cu maia de dat pentru diseară, altfel când mă întorc e prea târziu. Repede. Plec.

Mă întorc după fix 3 ore. Chestia asta cu fixul nu e aşa simplă, fac tot felul de legături şi deducţii logice ca să-mi dau seama la cât am plecat şi la cât m-am întors. Timp să mă uit la ceas n-am. Cuptorul e deschis, noroc cu copiii care şi-au încălzit mâncarea. Îl dau la maxim şi mă uit cu tristeţe la aluat: nimeni nu l-a împăturit, nimeni nu l-a format. Nu-mi dau seama cât de cald e în bucătărie, ca să ştiu în ce grad de fermentare e, nici nu pun termometrul în el, că mai mult mă încurc. Iau forma de cozonac, îi pun hârtie de copt şi răstorn aluatul ca pe cel de cozonac, cu lingura. Pun vasul cu apă în cuptor, pentru aburi. Aştept, bag aluatul în cuptor şi fixez ceasul la 2 minute ca să nu uit să scot aburul.

Dar sună la uşă, curierul are un pachet pentru noi. Desfacem pachetul, sună ceasul, ne minunăm de ce-am găsit, probăm, discutăm…etc. Şi miroase bine a pâine … de unde? De la mine!!! Am uitat de aburi! am uitat de ceas, am uitat de pâine, habar n-am când am pus-o. O pâine compromisă, mititica. Nimic n-a ieşit cum trebuie: formula la ochi, fermentat şi dospit de-a valma, format ioc, aburi la greu, coacere nedefinită.

Noroc cu termometrul care-mi confirmă că totuşi ceasul meu interior mai există şi mai ştie ce semnale să dea când îi acord atenţie. Aşa că reuşesc măcar să o scot când trebuie. Iat-o:

DSC_10661

Coaja păstrează desenul reţelei de gluten

Acum o tai şi caldă, că sunt nerăbdătoare să văd ce a ieşit, dacă a ieşit.

DSC_10681

Urâţică e drept, dar buuună, gustoasă, aromată!

Ce vreau să spun cu asta? Pâinea e îngăduitoare. Face tot ce poate ca să iasă, se străduieşte cot la cot cu dumneavoastră. Suportă greşelile cu stoicism. Mai multe încurcături decât am făcut eu azi, chiar nu se pot face. Şi totuşi am o pâine bună de mâncat pe masă. N-o să se mai întâmple, cum nici până acum nu s-a întâmplat. Dar când se întâmplă, câtă recunoştinţă în sufletul meu.

Nu vă temeţi de pâine, pentru că pâinea e

„îndelung răbdătoare, e binevoitoare, nu e invidioasă, nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.  Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură.”

5 gânduri despre &8222;Elogiul pâinii – scrisoarea I&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s