Pâine cu tărâțe

În volumul său “World Without Cancer”, autorul american Edward Griffin descrie adevărul despre o descoperire mai veche, ascunsă cu grijă de marele public, şi anume proprietăţile curative ale vitaminei B17, numită şi laetril sau amigdalina, scrie EsoReiter, citat de Agerpres.

Este un fapt demonstrat faptul că această substanţă distruge repede celulele canceroase. Autorul oferă mai multe informaţii despre vindecarea bolnavilor de cancer graţie B17, precum şi explicaţiile ştiinţifice ale acţiunilor sale şi ridică întrebarea ‘De ce medicina convenţională nu recurge la aceasta pe scară largă împotriva bolii înşelătoare?’.

Griffin susţine că vitamina B17 nu este utilizată în medicina convenţională nu din raţiuni de ordin ştiinţific, ci din cauza politicii elitei mondiale în domeniul oncologic. Miliarde de dolari sunt cheltuite anual pe cercetare şi tratamente ale cancerului, alte miliarde sunt cheltuite pe producţia armatei de substanţe chimice destinate să lupte împotriva bolii. Astfel, ascunderea vitaminei B17 este de ordin economic pentru o industrie farmaceutică dominantă în lumea noastră.

Vitamina B17, care ucide cancerul, este conţinută în special în sâmburii de caise. Aceştia au fost declaraţi oficial medicament împotriva tuturor tipurilor de cancer încă acum 35 de ani. După cel de-al Doilea Război Mondial, dr. Max Gerson şi-a tratat cu succes pacienţii cu acest remediu şi l-a inclus în metoda sa de combatere a cancerului.

Amigdalina se găseşte în sâmburii de caise, migdale, vişine, piersici, prune şi mere, precum şi în seminţele de mere, sorg, mei, seminţe de in, linte, unele soiuri de fasole şi struguri. De asemenea, în unele plante şi multe alte produse pe care omul modern nu le utilizează în mod curent în alimentaţie.

Modul actual de viaţă ne face să consumăm produse din făină rafinată, mult zahăr, ulei de gătit şi alte produse industriale şi procesate, în timp ce alimentele organice naturale au fost mult timp absente din meniul nostru. Bunicii noştri au mâncat alimente naturale nerafinate, iar cancerul pe vremea lor era un eveniment rar. Ei consumau fructe uscate, pâine din făină brută şi chiar pâine din mei. Astfel, ei aveau acces, fără să ştie, la vitaminele necesare pentru o viaţă sănătoasă, ferită de boli, inclusiv amigdalina (B17).

Vitamina B17 a fost interzisă pentru tratamentul cancerului acum 35 de ani, chiar dacă numeroşi savanţi susţineau că, dacă o persoană ar consuma zilnic această vitamină, ea nu ar dezvolta cancer, susţine autorul volumului menţionat. Potrivit acestuia, giganţii farmaceutici, precum şi Ministerul Sănătăţii al SUA au exercitat presiuni uriaşe asupra Direcţiei de control pentru calitatea alimentelor şi medicamentelor, care a declarat drept ilegală comercializarea vitaminei B17, împreună cu informaţiile ataşate despre efectele sale terapeutice împotriva cancerului, precum şi vânzarea unor categorii de fructe proaspete şi sâmburi de caise.

Tactica mai includea răspândirea de zvonuri că sâmburii de caise şi de migdale conţin cianură şi că aceasta i-ar putea otrăvi pe cei care le mănâncă. Dar adevărul este că nimeni nu s-a otrăvit din această cauză până în zilele noastre, chiar dacă a consumat în cantităţi mari sâmburi de caise sau migdale, scrie Edward Griffin în volumul său. Sursa : jurnalul.ro

______________________________________

Să facem deci o pâine cu mult B17: pâine cu tărâțe.

DSC_0616

Formula arată așa:

Făină 650

64%

450 gr

Tărâțe

36%

250 gr

Apă

78%

550 gr

Sare

2%

14 gr

Făina pe care o folosesc e de la „7 spice” (se găseşte la Metro şi Auchan), iar tărâțele sunt de la Naturalia, aceleași cu care pregătesc și borșul. Tărâțele trag multă apă. Ceea ce am pus eu aici, 78%, e minimum de apă necesar. Procentul poate merge până la 85%  (îndrăzneala de a pune multă apă ține doar de priceperea de a modela aluatul, pentru că un aluat moale se modelează mai greu, după cum știți).

La pâinea asta nu adaug niciun fel de semințe, pentru că tărâțele au gustul lor specific, pe care nu vreau să-l pierd. Și nici autoliză nu aplic, deoarece tărâțele sunt prea greu de îmblânzit și cu autoliză sau fără, tot pe-acolo bate aluatul. Două ore de fermentare, cu două împăturiri, formare, dospire 2 ore și jumătate, coacere o jumătate de oră la 220 de grade în forma cu capac și 10 minute fără capac.

Pâinea cu tărâțe e preferata soțului meu: primitivă, sobră, intensă. Ține tare bine la drumuri de munte, pentru excursii de lungă durată. Consistentă, gustoasă și cu vitamina B17 în ea, o recomand pe timp de vară (:

Clubul pâinii: despre antreprenoriat

Asta mă gândeam eu să fie tema celei de a doua întâlniri a Clubului, de sâmbătă 1 iunie. Să discutăm despre elementele de antreprenoriat pe care cei care vor să-şi dezvolte un home-business cu pâine făcută acasă ar trebui să le ştie: modele de afaceri, strategie şi plan de afaceri, marketing, legislaţie, comunicare.  Oricum din toamnă, dacă o să mai am timp de ateliere, voi introduce elementele mai sus menţionate în cursul de pâine. Dar până atunci, la un pahar de vin negru, eu zic să vorbim de asta la Club.

69226_439665932712719_237788396233808_1632016_1277709482_n

Pâine cu făină fără gluten

Am cumpărat amestecul de făină de orez, cartofi, tapioca, mălai şi hrişcă produs de DovesFarm, în încercarea de a face o pâine complet fără gluten. Am hrănit o maia de grâu integral numai cu făina asta care seamănă la atingere tare bine cu amidonul de grâu, în proporţie de 1:10:10, apoi am făcut aluatul numai cu ea. Ce a ieşit, a fost o turtiţă complet necrescută, tare şi crunt mirositoare (hrişca bat-o vina!).

Apoi am hotărât să folosesc totuşi făina asta şi să n-o arunc (a costat o grămadă de bani) şi să o adaug puţin câte puţin în aluatul de zi cu zi.

Până când am încercat o formulă care m-am gândit eu că ar fi potrivită totuşi pentru cei cu alergii moderate la gluten: 450 gr maia din făină integrală, 450 gr făină fără gluten, 300 gr apă, 9 gr sare. S-a format un aluat care la prima frământare a părut aproape normal. Dar apoi … mai întâi a crescut în 2 ore precum alte aluaturi în 10; apoi n-am putut să-l formez, pentru că era mult prea fermentat, pufos şi ruptibil (ştiu că nu există cuvântul, dar înţelegeţi ce-am vrut să spun), aşa că am fost nevoită să-l las să alunece uşor în forma de cozonac, precum un aluat de chec; chiar în momentul alunecării i-am simţit mirosul şi tare rău mi-a părut că nu m-am gândit la timp să pun în el vreo 100 de grame de rozmarin (deşi cred că nici astea nu ar fi reuşit să taie aroma de hrişcă). În sfârşit, l-am copt după o oră şi jumătate de dospire, că mi-era să nu iasă din formă: din ce o fi crescut atât, nu ştiu.

DSC_06051

Dar pâinea a fost grozavă la gust! zău dacă mă aşteptam. Copilul cel pretenţios a muşcat din coltucul cald fără să ştie ce hram poartă, a plecat din bucătărie, apoi s-a întors, hm, e chiar bună pâinea asta, ia mai dă-mi o bucată, deşi e târziu şi n-ar trebui să mănânc la ora asta. Apoi am avut curaj să gust şi eu (eram obsedată de mirosul acela) şi m-a surprins cu aroma ei delicată, tot ce-a mai rămas din înţepătorul damf din aluat. Credeam că n-o s-o mâncăm deloc şi când colo a fost bătaie pe ea (pâinea zilnică cu grâu şi in, a stat cuminte la coadă): o pâine şi o experienţă minunată.

Mi-ar plăcea să cunosc un posesor de alergie slabă la gluten, curajos şi dispus să încerce pâinea asta cu maia şi făină fără gluten, ca să vedem dacă intoleranţa se mai activează. Enzimele din maia au proprietatea de a transforma proteina de gluten. Teoretic, o pâine cu maia care „calmează” glutenul din făina de grâu  şi cu făină fără gluten, ar trebui să fie safe pentru cei cu alergii: Celiacs Can Say Yes To Sourdough Bread! Se oferă cineva? (:

Pâine cu secară şi rozmarin

DSC_05571

Rozmarinul îmi aduce aminte întotdeauna de pâine. Când deschid punguliţa şi miros, la pâine mă gândesc. Poate pâinea de la magazin pe care o cumpăra mama în copilăria mea avea urme de rozmarin ea. Sau poate prima pâine adevărată (cu maia adică) pe care am mâncat-o, a fost cu rozmarin. Nu ştiu. Dar dacă găsesc rozmarin în orice mâncare, parcă am pâinea inclusă automat şi subliminal în meniu.

Fac pâine cu rozmarin şi ulei de floarea-soarelui din când în când, ca o delicatesă. Când am un unt bun cu care să o combin, când îmi cere V. „o pâine din aia, ştii tu de care”, când am prea multă pâine albă la activ şi vreau să îi trec pe copii din nou pe integrală sau secară (pentru că rozmarinul face orice pâine, oricât ar fi ea de închisă la culoare, acceptabilă:).

Pregătesc maiaua cu 12 ore înainte, 200 gr. Secara o pun în combinaţie cu albă 650, 1:2. Adică 200 gr secară şi 400 gr albă. Apă: 350 gr, având în vedere că maiaua mea e pregătită 1:1, adică e lichidă. Aluatul iese mai moale şi mai lipicios, dar după perioada de autoliză îşi revine ca şi elasticitate. Adaug sarea în proporţie de 2% faţă de cantitatea de făină şi rozmarin 0,8%. Nu pun mult rozmarin pentru că este foarte aromat.

În rest, totul e la fel ca la orice pâine zilnică, format, dospit, copt. Frumuseţea e că fiecare pâine a fiecărei zi este alta, are altă aromă, altă consistenţă, altă prezenţă pe masa din bucătărie. La fel ca zilele astea frumoase de mai, una mai fermecătoare ca alta.

DSC_0279

Pâine albă cu in

Inul în pâine … o las mai bine pe Irina să descrie impactul inului în pâine: „Nu sint cuvinte potrivite ca sa prindem portretul complet al acestei paini revelatie. Este poate painea la care semintele mici de in au cel mai mare impact de gust. Mancata pe indelete isi dezvaluie aromele complicate de la nuci verzi la alune prajite si asta doar din acele mici seminte de in.”

DSC_0555

Am pregătit maiaua cu 12 ore înainte: 200 de grame maia integrală de grâu hrănită 1:4:3. Ca să obţin 200 de grame maia, am pus în vas 25 de grame maia din maiaua-mamă şi am omogenizat cu 100 gr făină integrală şi 75 ml apă plată.

La vremea potrivită am adăugat peste ea 600 de grame de făină 650 „7 spice”, 400 de gr apă plată Bucovina, 12 gr sare neiodată Naturalia şi 100 gr seminţe de in. Am frământat puţin şi mi-am dat seama că aluatul mai cere apă. Normal, deoarece seminţele de in erau neînmuiate în prealabil şi deja începuseră să tragă umezeala. Am mai adăugat 20 de grame ca să ajung la consistenţa normală.

Am lăsat aluatul la fermentat 2 ore, apoi l-am format pe cilindru şi l-am pus în forma de cozonac. L-am acoperit cu plastic şi l-am băgat la frigider (6 grade). De când cu căldurile astea, nu-mi mai vine să las cuptorul să duduie o oră înainte de a pune pâinea, doar ca să încingă piatra. Aşa că folosesc metoda vasului cu capac. Dar pentru că suntem în plină şcoală şi copiii vor sandviciuri care să semene cu ale colegilor, prefer să folosesc forma de cozonac care îmi dă o aproximare destul de bună a toasturilor. Ca şi capac folosesc o altă formă de cozonac, de aceeaşi dimensiune.

După 8 ore de frigider, scot forma cu aluat şi o pun cu capacul improvizat, direct în cuptorul încălzit la maxim (un sfert de oră înainte). Las acolo pâinea să se coacă o jumătate de oră cu capac şi un sfert de oră fără capac.

Costuri (fără a pune la socoteală gazele sau curentul pentru cuptor): 1,6 lei făina albă + 0,7 lei făina integrală pentru maia + 0,9 lei apa + 2,5 lei inul + 0,05 lei sarea = 5,75 lei pâinea de 1 kg, sănătoasă, frumoasă şi gustoasă.

Maia bolnavă

Modul în care întreţin pe timp de iarnă maiaua, este următorul:

– păstrez 2 borcane, unul cu maia integrală de grâu şi unul cu maia albă pe masa din bucătărie

– o dată la 48 de ore (dimineaţa) scot 90% din borcane şi pun într-un bol

– hrănesc maiaua ce a rămas pe fundul borcanelor în proporţie ochiometrică de 1:4:3 (o parte maia, 4 părţi făină şi 3 părţi apă)

– hrănesc maiaua amestecată din bol în proporţie (tot la ochi) de 1:1:1

– după 12 ore pregătesc aluatul de pâine cu maiaua din bol: în loc să încep cu cântărirea făinii, cântăresc maiaua, să văd câtă am, şi apoi pun de 3 ori mai multă făină (amestecată, mai mult grâu şi mai puţină secară) decât maia, apă 60% din câtă făină am pus, sare 2% din făină, seminţe … câte vreau.

– iar maiaua din borcane rămâne pe masă, ca să mă bucur de ea şi să o mângâi cu privirea de câte ori mănânc

Ei bine, zilele trecute a fost prima dată când mi s-a îmbolnăvit maiaua. Cred că am deochiat-o. Când am deschis borcanul cu maia integrală era tot negru înăuntru. Şi mirosea de m-au lăsat genunchii. Şi fermenta la greu. Nu i-am făcut nicio poză, vă daţi seama, cum n-am făcut niciodată nicio poză copiilor mei bolnavi. Nu-mi ardea de asta, deşi ca şi document ar fi fost bun, recunosc.

Am luat o fărâmiţă cât mai asemănătoare cu ceea ce ar fi trebuit să fie o maia sănătoasă din mijlocul maialei negre şi împuţite, şi am pus-o într-un borcan nou. Am adăugat făină şi apă, tot aşa, la ochi, probabil în proporţie de 1:7:6.

După 12 ore maiaua nou formată arăta ceva mai bine, dar tot nu se ţinea tare şi vârtoasă cum ar fi trebuit. Am reluat procedura de dinainte, iar după alte 12 ore am avut o maia cum trebuie. Dar am continuat să o hrănesc şi următoarele zile tot la 12 ore şi tot cu multă făină proaspătă şi apă. Iar de 2 zile, de când cu căldurile astea ameţitoare, am băgat între hrăniri maialele la frigider.

De ce s-a îmbolnăvit, de la ce? De ce numai ea şi soră-sa albă n-a avut nimic? De abia acum mă întreb, după ce vindecarea a avut loc. Dacă aveţi vreo idee … vă mulţumesc (:

Atelier de cozonaci cu maia

Atelierele de cozonaci sunt cele mai grele. Îţi trebuie o fineţe, o experienţă, o mână bună … un spate bun şi multă răbdare. Primele trei calităţi se cer cursanţilor, ultimele două trainerului.
Am scris şi rescris suportul de curs de 7 ori, am inovat reţeta de 8 ori, am executat mostre peste mostre şi tot e loc de mai bine. La niciun curs sau atelier nu am mai mult senzaţia ca acum, că la construcţia aluatului şi la apariţia rezultatului final participă exclusiv harul, talentul şi de ce nu, destinul propriu al fiecărui artizan în parte. Pe de altă parte, sunt convinsă că dacă am face zilnic cozonaci, într-un an am ajunge toţi maeştri 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.